Numele meu este Loránt VINCZE, sunt etnic maghiar din Transilvania, România, ales deputat în Parlamentul European, pe listele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România-UDMR. De asemenea, sunt și președinte al Uniunii Federative a Naționalităților Europene-FUEN.
M-am născut în anul 1977 la Târgu-Mureș- Marosvásárhely, sunt căsătorit, numele soției mele este Emese și avem împreună un fiu, Tamás.
Am absolvit studiile liceale la Liceul Teoretic Bolyai Farkas din Târgu-Mureș, iar apoi am obținut o diplomă de licență în jurnalism la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Mi-am continuat studiile la Universitatea București, unde am obținut diploma de masterat în administrație publică și e-guvernare. În ultimii zece ani am activat în politica externă, concentrându-mă pe domeniul protecției drepturilor minorității maghiare și ale celorlalte minorități europene și îmi propun ca, în continuare, să folosesc mandatul de eurodeputat pentru ca rezultatele acestei activități să fie și mai eficiente decât până acum.
Între anii 2009 și 2018, am lucrat pentru birourile europarlamentarilor UDMR de la Bruxelles, fiind desemnat de către președintele Uniunii, secretar pentru probleme de afaceri externe ale UDMR.
Din anul 2016, sunt președinte al Uniunii Federative a Naționalităților Europene-FUEN, iar în perioada scursă de la preluarea mandatului am coordonat cu succes campania pentru Inițiativa Minority SafePAck, alături de ceilalți parteneri ai noștri.
În data de 26 mai am fost ales europarlamentar de pe listele candidaților UDMR. Principala mea sarcină pentru acest mandat, dincolo de cea de a reprezenta interesele maghiarilor din Transilvania, este de a lupta pentru măsuri reale de protecție a minorităților în Europa.